Despre regresia somnului și iubirea care nu doarme
Dragă Meri,
Scriu această scrisoare în timp ce fumez și îmi beau cafeaua. Ai crede că e dimineață, dar nu, este seară și mă pregătesc de încă o noapte cu tine și regresia somnului. Am încercat azi să te adorm așa cum știu că îți place ție cel mai mult: în brațe, legănată, cu sunet alb, în timp ce te și plimb și îți șoptesc cât de mult te iubesc. Ritualul ăsta durează mai mult decât somnul tău, dar eu mă bucur de fiecare minut în care reușesc să-ți fiu o mamă bună.
Acum, din păcate, nu dormi de cel puțin șase ore, ceea ce este enorm de mult pentru un bebeluș de trei luni și două săptămâni. În ultimele ore am încercat să te plimb, să te hrănesc, să te schimb, să fac orice, dar în zadar. Așa că acum mami a luat o pauză, în timp ce tati te ține în brațe și încearcă să te adoarmă.
Nu suntem părinți perfecți, dar învățăm în fiecare zi să fim mai buni pentru tine. Măcar te-ai oprit din plâns. Sper să ai o noapte liniștită. Eu voi fi acolo să te veghez.
P.S. 19:35 — tati își deschide o bere. Ai adormit.